Azi am sa descriu cateva momente din ultimul an prin poeziile scrise de unul din poetii mei preferati...Nichita Stanescu...e poate singurul care poate descrie niste sentimente atat de puternice cu cuvintele perfecte...desigur...el scrie pentru o femeie...eu ma gandesc la cel mai frumos barbat...:P
Eram undeva prin decembrie-ianuarie...si ma simteam asa...
Vârsta de aur a dragostei
Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubeşte, şi iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine, încât abia pot merge printre ele fără să mă rănesc. E un sentiment dulce acesta, de trezire, de visare, şi iată-mă fără să dorm, aievia văd zeii de fildeş, îi iau în mână şi îi înşurubez râzând, în lună, ca pe nişte mânere sculptate, cum trebuie că erau pe vremuri, împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor. Jupiter e galben, şi Hera cea minunată e argintie. Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte. E un dans iubito, al sentimentelor, zeiţe-ale aerului, dintre noi doi. Şi eu, cu pânzele sufletului umflate de dor, te caut pretutindeni, şi lucrurile vin tot mai aproape, şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
Era neincrezatoare in tot ce mi se intampla pentru ca era ceva nou...
Poveste sentimentală
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu - la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi deodată, îmi lăsam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinată de caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând. Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte şi înapoi, şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput.
A venit luna martie....
Îmbrăţişarea
Când ne-am zărit, aerul dintre noi şi-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenţi şi goi, pe care-o lasă să-l străbată. Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, unul spre celălalt, şi-atât de iute, că timpul se turti-ntre piepturile noastre, şi ora, lovită, se sparse-n minute. Aş fi vrut să te păstrez în braţe aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut, cu morţile-i nerepetate. Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
Timpul a trecut si sentimentul lua amploare...
Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
Am ajuns sa cred ca visez si sa ma intreb mereu....
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?... De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
Acum...nu pot decat sa ma bucur nespus de mult si nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am langa mine...
Ce bine că eşti
E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douâ culori ce nu s-au văzut niciodată, una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Te iubesc!
